 |
VALVe-Gaming Community Tutoriale, unelte, scripturi si altele despre VALVe
|
| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
drriZe Administrator


Data inscrierii: 19/Ian/2009 Mesaje: 38 Localitate: Giurgiu
|
Trimis: 19/01/2009 16:26 Titlul subiectului: Detalii Left4Dead |
|
|
eft 4 Dead face parte din acea categorie de jocuri ale căror cerinţe sunt mult mai ridicate decât specificaţiile de pe cutie. Nu vă ambalaţi, nu mă refer la cerinţe de sistem, ci la o abordare oarecum diferită faţă de ceea ce vă poate cere, în general, un joc video.
Sunt sigur că cei care au jucat Resident Evil sau au văzut unul din filmele Evil Dead, Night of the Living Dead sau 28 Days Later, vor şti dinainte la ce mă refer – subspecia aceasta a genului horror necesită, pentru eficacitate maximă, să fie degustată undeva ulterior miezul nopţii, cu perdelele trase, linişte în fundal şi eventual câţiva prieteni mai sperioşi care să sară ca loviţi de trăznet în timpul în care apare întâia dihanie al cărei rigor mortis e mai agitat decât ar trebui să fie.
Oamenii care ne-au adus Half-Life au demonstrat (aproape) întregii lumi că sunt maeştri când vine vorba de ilustrarea unei aventuri în mişcare, cu puşca la subraţ şi sentimentul apăsător că eşti singur împotriva lumii. Dacă ne uităm puţin în urmă, putem observa şi o încercare, aş zice eu, reuşită de a recrea atmosfera şi design-ul propice genului horror, manifestată într-un indice de Half-Life 2 apreciat de mulţi, şi anume Ravenholm (We don’t go there anymore...).
Cu Left 4 Dead, Valve a făcut mai mult decât să încerce marea cu degetul şi s-a aruncat cu totul într-o lume decadentă, un circ al morţii plin de referinţe ale genului, tensiune colectivă şi surse de lumină mai rare decât fecioarele dintr-un cămin din capitală. Avem la dispoziţie 4 campanii cooperative pe care să le parcurgem cu încă 3 prieteni şi un mod Versus, în care două echipe de câte patru oameni încearcă să-şi zădărnicească eforturile reciproc pe parcursul a două campanii.
Deşi conţinutul jocului poate fi explorat în totalitate în sub 6 ore, ar fi o nedreptate să spunem că longevitatea lui se rezumă la această perioadă scurtă. Din mai numeroase motive.
„Într-o lume în care morţii se întorc la viaţă, cuvântul «necaz» îşi cam pierde înţelesul.” – Kaufman, Land of the Dead
Detaliile care ni se întinde despre contextul în care se desfăşoară Left 4 Dead sunt puţine şi modeste. Ştim că un derivat al turbării se răspândeşte într-o comunitate şi, cum se întâmplă adeseori în poveşti asemănătoare, un număr redus de oameni încearcă să evadeze spre un loc sigur, cât mai departe de zona compromisă. Avem la dispoziţie patru supravieţuitori specifici filmelor de profil: Bill, un veteran al războiului din Vietnam, Francis, un motociclist plin de tatuaje, Zoey, „elementul feminin” al grupului şi Louis, un tânăr analist din industria IT-ului.
Din când în când, o replică de-a protagoniştilor va lămuri jucătorii în privinţa unui detaliu minor, dar povestea de fundal şi un canon clar trasat lipsesc cu desăvârşire. Oraşul nu are nume, infecţia nu are sursă, supravieţuitorii, indiferent de profilul lor, nu sunt nimic altceva decât nişte coli de hârtie pe care se creionează personalitatea fiecăruia, în funcţie de modul în care se comportă jucătorii care îi controlează.
Abordarea producătorilor, când vine vorba de acest aspect, facilitează rejucabilitatea într-un mod interesant. Veţi ajunge să-l cunoaşteţi pe Bill atât ca un bătrân senil care îşi împuşcă tovarăşii din greşeală şi consumă toate trusele de prim-ajutor ale echipei fiindcă se bagă unde e măcelul mai brutal lipsit de menajamente şi, cu alte ocazii, îl veţi cunoaşte ca veteranul experimentat, cumpătat, cu spirit de lider şi o precizie inegalabilă când vine vorba de zburat capetele Infectaţilor.
În funcţie de cât comunicaţi şi cum vă organizaţi, voi, echipa supravieţuitorilor, puteţi varia de la nişte oameni de rând, speriaţi şi de propria umbră, răspândiţi şi haotici, până la un cvartet paramilitar precis şi calculat. Puteţi da ortu’ popii pe urmă primele două coridoare ale unui nivel sau puteţi supravieţui şi evada din fiecare scenariu fără vreo urmă de gheare pe voi.
E interesant şi cum design-ul contribuie activ la trasarea acestei „poveşti” flexibile. Aveţi destule momente de a o da în bară, dar şi destule ocazii de a salva echipa. Nivelurile sunt împestriţate de tot felul de detalii care pot întoarce soarta unei lupte cu 180 de grade, de la maşini ale căror alarme, activate din greşeală, cheamă zeci de Infectaţi pe capul grupului şi până la canistre de benzină ce pot fi culese din diverse cotloane şi folosite pentru a pedepsi crâncen vreo tentativă de invazie din partea monştrilor.
Fiecare campanie e construită sub forma unui film de groază, cu începutul uşor ambiguu, la sfârşitul căreia, după o călătorie tensionată şi eforturi parcă smulse din filmele lui Romero, punctul culminant poate fi evadarea tuturor personajelor sau măcar a unora dintre ele, sau un eşec total, în care o parte (anatomică) a eroilor pe o podea însângerată e tot ce a rămas din ei. Replicile protagoniştilor sunt extraordinar de de multe la număr şi o mare parte dintre ele sunt contextuale, dar se potrivesc perfect cu ceea ce urmează să se întâmple.
Ceea ce e şi mai remarcabil la capitolul design este cum reuşeşte să îmbine utilul cu plăcutul, cum se creează o situația întunecată prin efectele gen Film Grain, Color Correction sau Vignette fără a face vreun compromis în materie de observabilitate. Atmosfera e apăsătoare şi întunecată, dar vei şti aproximativ întotdeauna care e următorul pas ce trebuie fabricat şi rare sunt ocaziile în care să te incomodeze bezna şi lipsa vreunui sistem de orientare dincolo de graffiti-urile care marchează direcţia către următorul checkpoint. Coechipierii doborâţi sunt indicaţi printr-un contur galben (sau albastru dacă sunt ok), chiar şi dincolo de pereţi, iar multitudinea de detalii grafice minuţioase nu distrage ochiul de la medicamentele, gloanţele şi armele pe care le poţi obţine.
De asemenea, sinergia între design şi sunet funcţionează de minune. Un jucător competitiv de FPS-uri cu profil mai mult sau mai puţin tactic vă va spune în orice timp că sunetul e cel puţin la fel de important ca şi ceea ce vezi pe ecran. În Left 4 Dead, sunetele pot reprezenta diferenţa dintre viaţă şi moarte. În afară de remarcile tipice pe care le fac supravieţuitorii, fiecare pericol se manifestă şi în căşti sau boxe.
Inamicii mai periculoşi au zgomote specifice, un val de Infectaţi care se îndreaptă spre grup va putea fi auzit cu mult cândva să îi atingă, iar alarmele maşinilor de care ziceam au un rezultat pavlovian uşor de anticipat asupra jucătorilor mai experimentaţi: aceştia vor încerca să se retragă într-un colţ, acoperind toate unghiurile şi orificiile prin care pot apărea monştri.
Eu unul am fost surprins să constat cât de uşor îţi intră în mână reflexele necesare supravieţuirii dacă depui un efort minim de a fi atent şi la zgomotele de fundal, pe alături comunicarea prin microfon cu coechipierii.
Apropo de acest aspect – Left 4 Dead e un motiv ideal pentru a vă achiziţiona o pereche de căşti cu microfon. Permițând deoparte valenţa tactică (absolut necesară, după părerea mea, pe nivelele mai ridicate de dificultate) a folosirii acestuia, nu pot sublinia îndeajuns cât de dinamic şi captivant devine jocul atunci când supravieţuitorii comunică şi se organizează cum trebuie. De aceea, „golurile” din poveste nu sunt prezente fiindcă ar fi fost leneşi oamenii care au lucrat la aspectul acesta, ci fiindcă sunt umplute de modul în care se descurcă supravieţuitorii de fiecare dată, iar microfonul are un cuvânt serios de spus în sensul acesta.
Însă minimalismul detaliilor trasate de producători poate să devină un argument insuficient pentru rejucabilitate după o vreme. Chiar dacă există uşoare posibilităţi ocazionale de a devia de la traseul fix cunoscut, parcă aş fi vrut un pic mai multă libertate îndată ce vine vorba de campanii pe care le poţi termina în sub o oră fiecare. Inevitabil, după câteva parcurgeri, aceiaşi pereţi, aceleaşi coridoare, tunele, sisteme de canalizare şi străzi vor plictisi pe unii, în ciuda realizării lor sublime.
„Graaaagh! – O propoziţie exclamativă. Anunţă, de obicei, că zombie-ul vrea să atace.” – The Zombie Lexicon, Urbandead
Left 4 Dead introduce un concept destul de solid pentru jocurile de gen prin The Director, un sistem de inteligenţă artificială care populează hărţile atât cu monştri, cât şi cu medicamente, truse de prim ajutor, gloanţe şi arme. Acesta asigură scalabilitatea dificultăţii, un grad de rejucabilitate decent, cum ar fi şi prevenirea memorării evenimentelor din niveluri.
Dacă până acum tentativele iniţiale ale unei inovaţii de succes erau proiecte fragile şi găunoase în majoritatea cazurilor, care necesitau ani de muncă ulterioară pentru a funcţiona la valenţe maxime, acestui “Regizor” nu i se pot reproşa multe. Şi posedând în vedere că după primele câteva ore veţi trăi experienţe diferite cu acelaşi decor, o mare parte din “priza” în care ar trebui să te prindă jocul depinde de acesta.
Mecanica este în linie cu orice alt shooter de la Valve. Balistica e suficient de realistică încât să “nu o dea în Halo”, dar suficient de “arcade” încât să nu enerveze jucătorii nefamiliari cu industria armamentului. Armele sunt reduse la număr, însă acest alură funcţionează în favoarea jocului, fiindcă fiecare are utilitatea ei în anumite situaţii, iar un grup variat ca şi armament va supravieţui adesea mult mai mult timp decât unul care s-a umplut de mitraliere automate.
De regulă, armele mai puternice se găsesc mai târziu, însă nu aş putea spune de niciuna că este net superioară celorlalte, fiindcă, dacă nu mă înşeală percepţia, funcţionează pe sistemul “piatră-foarfecă-hârtie”.
Conţinutul modest nu este ajutat deloc nici de preţul piperat al jocului (50$), dar sunt de părere că aceşti bani sunt un fel de investiţie de încredere în Valve. Până acum, nu şi-au lăsat titlurile de izbelişte şi sunt una din puţinele companii de jocuri care interacţionează cu comunitatea fără să-şi compromită standardele sau valoarea jocurilor.
Concursul de poze intitulat „Dude, Where’s My Thumb?”, atitudinea lui Gabe Newell când vine vorba de feedback („Mail me!”) şi diversele antologii sau pachete distincte ce conţin şi Left 4 Dead sunt mai mult decât manevre de marketing. Ba mai mult, producătorii au discutat şi au jucat L4D cu cumpărătorii în noaptea de 22 Noiembrie, ceea ce denotă o implicare directă şi personală în procesul de feedback.
În opinia mea, arată cum ar trebui să se comporte orice studio de jocuri – şi să înţeleagă că procesul de producţie nu se opreşte în ziua lansării. Sper doar ca în câteva luni, adiţiile aduse lui L4D să justifice cu vârf şi îndesat preţul actual. Sper.
„Citabil vizual”?
Ceea ce face Left 4 Dead un fenomen multiplayer care merită cumpărat, dincolo de calităţile pe care putem pune degetul pentru a le evidenţia, este proprietatea sa de a fi, cum îl numesc eu, „citabil vizual”. N-aveţi idee, dacă nu l-aţi jucat, câte lucruri amuzante, morbide şi interesante se pot întâmpla într-o oră.
Mai ţineţi minte când povesteaţi diverşilor prieteni evenimente spectaculoase din tot felul de jocuri? „Şi stă X după macara, când Y şi Z trec pe lângă. A pus explozibil ceva mai în faţă şi se pregăteşte să apese pe buton, când W care pândea de undeva de deasupra, apasă pe detonatorul din dotare şi îi aruncă pe toţi trei în aer.” Pur şi simplu nimicuri de context între cei implicaţi, care sunt suficient de interesante încât să ajungi să le povesteşti amicilor care n-au fost martori, dar care au suficientă legătură cu subiectul încât să-l aprecieze.
După mine, Left 4 Dead este „Royale with Cheese”-ul shooterelor de anul acesta. Iar pe cartofii de lângă, n-au pus maioneză, ci sânge.
„I've seen 'em do it, man. They fuckin' drown 'em in that shit”. |
|
| Sus |
|
 |
|
|
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
|
Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro
|